Monday, December 24, 2012

Irina Lazareanu for The One - Interview

De cand a venit in tara, Irina Lazareanu, am dezvoltat o "micuta" obsesie pentru ea. Azi am descoperit interviul pe care l-a acordat, Irina, revistei The One. Evident nu m-am putut abtine sa nu postez si pe blogul meu minunatul interviu. Personalitatea, stilul si felul in care vorbeste despre viata in general si pasiunile ei, ma cuceresc definitiv.
Acum va las cu interviul.



The ONE: Ce îţi aminteşti despre perioada petrecută în România?


Irina Lăzăreanu: Eram foarte micuţă când am plecat, aveam patru-cinci ani. Îmi amintesc de grădiniţă, ştiu că aveam o uniformă, eram şoim! Şi aveam bentiţă cu pampoane. Stăteam în Ploieşti, iarna mă ducea tata pe săniuţă, îmi amintesc lucruri simple, frumoase, de copii. Iar în timpul verii stăteam la ţară, la bunici, în Buzău.



The ONE: Cum a fost acomodarea pentru părinţii tăi când au plecat?

I. L.: A fost greu, normal, ei au plecat cu două geamantane să îşi facă o viaţă complet nouă într-o ţară unde nu cunoşteau pe nimeni. Au muncit foarte mult, a fost o perioadă de adaptare.



The ONE: Cum s-au hotărât să plece?

I. L.: Tata spunea că, în timpul ăla, singura măsură de protest era să pleci. Apoi, cred că au vrut şi ceva diferit pentru mine, să trăiesc într-o ţară unde poţi să ai oportunităţi.



The ONE: Dar cum au reuşit să fugă?

I.L.: Tata avea familia în Banatul sârbesc şi au trecut prin Iugoslavia, de acolo au ajuns la Viena, unde au cerut azil politic. Am ajuns într-un lagăr, multe familii au trecut pe acolo, şi pe urmă era o perioadă de aşteptare. Apoi ne-au mutat în alt lagăr, în Salzburg, acolo am stat aproape un an de zile. Am făcut aplicaţii pentru mai multe ţări care ne acceptau atunci din Europa de Est - Canada, SUA şi Australia. Cu SUA era mai greu, au ales Canada, Montreal, pentru că părinţii mei vorbeau franceză.



The ONE: În ce fel te-au influenţat părinţii tăi şi în ce fel ţi-au influenţat alegerile de viaţă?

I.L.: Enorm! M-au sprijinit tot timpul. M-au ajutat să rămân cu picioarele pe pământ. Pentru ei am fost tot timpul copilul lor, nu a contat că sunt pe vreo copertă de revistă sau în nu ştiu ce campanie. M-au crescut cu valori, cu ideea importanţei de a duce o viaţă dreaptă, façon droit... Mi-au transmis valori foarte frumoase.



The ONE: Şi te-au învăţat româneşte foarte bine.

I.L.: Tot timpul. Când eram mică eu vorbeam în franceză, iar ei îmi răspundeau în română, asta a fost foarte important, altfel cred că aş fi pierdut limba. Vorbesc şi cu accent, câteodată greşesc cuvintele, dar măcar vorbesc.



    The ONE: De la ce vârstă ai început baletul în România?

I.L.: Am început baletul când eram mică, de la grădiniţă. Îmi plăcea mult, dansam Lacul lebedelor, aveam prezentări, dar preferatul meu era French Cancan. Am continuat baletul la şcoală, la nivel profesionist.



The ONE: Iar la 12 ani, ai plecat la Londra să continui studiile de balet.

I.L.: Da, am fost la The Royal British Academy of Dance. Jumătate de zi la şcoală, jumătate de zi dans, şase zile pe săptămână. A fost foarte greu. Când puteam, imediat mă întorceam acasă, în Canada, sau veneau părinţii mei să mă vadă. Dar, în acelaşi timp, cred că asta mi-a dat oportunitatea să învăţ cu adevărat şcoala vieţii foarte devreme.



The ONE: Ce s-a întâmplat? De ce nu ai continuat cu baletul?

I.L.: Am avut un accident, mi-am rupt un ligament la genunchi. Şi apoi nu am mai putut să urc pe poante. Am şi început foarte devreme cu poantele, pe la 6-7 ani, de obicei se începe pe la 12-13 ani. Când s-a întâmplat accidentul, aveam 18 ani. A trebuit să schimb complet domeniul, a fost foarte greu pentru mine pentru că, dintotdeauna, dacă mă întrebai ce vreau să fiu, răspundeam balerină. Dar apoi m-am dus la universitate, am făcut un an de literatură la Sorbonne. Şi cam de atunci am început să lucrez cu band-ul meu, să lucrez cu Peter (Doherty - n. red.).



    The ONE: Cum v-aţi cunoscut?

I.L.: L-am întâlnit când eram amândoi la şcoală, la o petrecere, şi ne-am împrietenit. Aveam aceeaşi dragoste pentru literatură şi pentru muzica folk din anii ’60. Eram amândoi fascinaţi de Oscar Wilde, William Blake, toţi poeţii ăştia care sunt mai rhythmy, dark şi Victorian, Wordsworth. Ritmicitatea asta pe mine m-a ajutat foarte mult la început să compun, să iau un vers sau o poezie şi să o transform într-un cântec. Iar Peter m-a influenţat foarte mult.



The ONE: Perioada în care v-aţi cunoscut era şi perioada în care eraţi în acelaşi grup de prieteni cu Kate Moss?

I.L.: Nu, noi ne-am cunoscut cu mult înainte. Şi a fost foarte simpatic că l-am cunoscut pe Peter înainte şi pe urmă am cunoscut-o pe Kate. Dar asta era mult înainte ca ei să iasă împreună.



The ONE: Mai păstrezi legătura cu ei?

I.L.: Da, chiar am un proiect de studio împreună cu Peter, pentru decembrie sau ianuarie. Iar de curând am fost la ziua fetiţei lui Kate, a împlinit 10 ani şi au venit la Paris la prezentarea Hedi Slimane pentru Saint Laurent.



The ONE: Dar cum ai intrat în lumea modei?

I.L.: Am cunoscut-o pe Kate şi apoi pe agenta ei, şi m-am remarcat pentru că aveam un look mai distinct, diferit. Pe urmă am avut un rendezvous la casa Chanel, m-a văzut Karl pe coridor şi, cum se spune în româneşte, i-a picat pe mine! El a fost o mare influenţă în viaţa mea profesională, dar şi personală, e un mare om de cultură. Este un adevărat vizionar. Şi în mine a văzut ceva ce nici eu nu ştiam că e acolo. M-a făcut să mă descopăr. Şi acum vorbim tot timpul, mă încurajează să scriu mai mult. El tot timpul m-a împins să fac lucruri, mereu a spus ca ar trebui să devin actriţă!



    The ONE: Care crezi că este motivul pentru care ai devenit atât de rapid o fashion darling, look-ul tău nu era deloc asemănător cu al celorlalte modele?

I.L.: În perioada când am început, în 2002-2003, era un cu totul alt look în vogă, erau fete ca Daria Werbowy şi Gisele, înalte, blonde, cu picioare lungi, cu look brazilian, de amazoane. Poate tocmai din cauza asta, că eram complet diferită, aşa m-am remarcat. Pe urmă cred că este şi o chestie de noroc. Să fii în momentul potrivit la locul potrivit.



The ONE: Ai ajuns foarte apropiată de anumiţi designeri, ai fost considerată muza lor. Cum ai relaţionat cu ei?

I.L.: Cred că a fost şi faptul că pe mine m-a interesat foarte mult partea creativă din modă. Am lucrat mult cu Nicolas Ghesquière de la Balenciaga, ne consultam des, eram pasionată. De obicei, modelele vin, fac şedinţa foto, fac defilarea şi pe urmă se îmbracă şi pleacă. Eu tot timpul am fost interesată de munca din spate, este frumos să cunoşti toate aspectele unei meserii.



The ONE: Ce alte personalităţi din lumea modei te-au mai influenţat?

I.L.: Cu fotograful Steven Meisel a fost o experienţă incredibilă. Este cu adevărat un maestru în arta lui, felul în care îşi pune în practică ideile este unic. Apoi cuplul de fotografi Ines van Lamsweerde şi Vinoodh Matadin, cu care am lucrat foarte mult pentru reviste, au un stil foarte particular, foarte diferit de oricine.



    The ONE: Cât de importantă a fost contribuţia lor pentru felul extraordinar în care pozezi, tocmai ce te-am văzut acum?

I.L.: Pe mine m-a ajutat şi chestia asta cu dansul. Mi-a venit foarte uşor să ştiu cum să mă mişc. Iar Steven m-a influenţat mult, ţin minte că lucram cu oglindă, ca tu, modelul, să vezi cum pică lumina, cum te mişti, şi după aceea de fapt vizualizezi şi tu fotografia. El a lucrat şi le-a lansat pe majoritatea top-modelelor, are ochi pentru fetele cu o fizionomie atipică, ieşită din tiparele a ce considerăm noi frumos.



The ONE: În ce măsură ai luat contact cu moda românească până acum?

I.L.: Am făcut o prezentare la Paris pentru Ingrid Vlasov, care mi-a plăcut foarte mult, era şi mama mea cu mine atunci şi a fost colecţia ei preferată. Mai ales că făcuse nişte ii splendide, brodate manual. Apoi sunt modelele românce: Diana Dondoe, care îmi este prietenă, Elena Băguci, Andreea Diaconu şi Diana Moldovan.



The ONE: Ce ţi se pare cel mai dificil în meseria de model?

I.L.: Don’t bite the hype, don’t bite the hype! Adică să nu te laşi dusă de val. E uşor să urci cu capul în nori şi să uiţi contactul cu relitatea când totul este... trăieşti într-o lume care este complet deconectată de realitate. Pot să merg în patru ţări diferite într-o săptămână, dintr-un avion în altul, dintr-o maşină în alta.



The ONE: Tu cum reuşeşti să nu te laşi dusă de val?

I.L.: Contactul meu cu părinţii, cu familia a fost primordial. Sunt cum sunt datorită lor.



    The ONE: Am înţeles că te-ai logodit de curând…

I.L.: Da, m-am logodit. Pe logodnicul meu îl cheamă Keir, este dansator, a făcut şi el o şcoală de balet clasic şi acuma lucrează cu o trupă de dans contemporan. Ne-am cunoscut în urmă cu un an şi ne-am logodit în august, poate facem nunta vara viitoare.



The ONE: Am citit că o să vă faceţi nunta în casa prietenului tău, Sean Lennon…

I.L.: Aşa am auzit şi eu! Am auzit chiar mai multe din ziare, de exemplu un articol foarte amuzant în care se spunea că Irina Lăzăreanu se retrage din lumea modei, că o să trăiască la ţară şi să crească oi…



The ONE: Cum te-ai împrietenit cu Sean Lennon?

I.L.: Aveam o prietenă comună. Cu timpul am început să colaborăm, să lucrăm împreună. Şi mi-am dat seama că, de fapt, compoziţiile lui muzicale mergeau foarte bine cu ce versuri scriam eu. Am lucrat împreună pentru coloana sonoră a unora dintre show-urile Chanel. Iar când înregistram în New York venea foarte des şi Yoko să ne dea sfaturi. Sunt prietenă cu Sean de nouă ani, am petrecut foarte mult timp împreună şi a devenit ca un frate mai mare pentru mine. Dar n-am fost niciodată împreună în sensul amoureuse!



    The ONE: Cum te simţi pe scenă?

I.L.: Este ceva complet diferit faţă de când sunt pe podium. Atunci când prezint o rochie, este munca unui alt artist. Când fac eu un concert, sunt melodiile mele, sunt versurile mele, mă prezint pe mine. Nu mă mai ascund în spatele unui personaj, mă arăt pe mine însămi, deci provocarea e mult mai mare.



The ONE: Ai emoţii?

I.L.: Le am de obicei după aia. Sunt foarte calmă înainte.



The ONE: Îţi vine uşor să scrii?

I.L.: Da, de când eram copil. Mi-am dezvoltat imaginaţia şi o dragoste pentru literatură de când eram foarte mică. Tati îmi citea tot timpul William Blake, apoi am dezvoltat o fascinaţie pentru aceşti poeţi mai dark. Scriu mult, aş vrea şi să public o carte.



The ONE: În ce măsură te simţi româncă?

I.L.: Sunt foarte mândră să fiu româncă. Îmi e foarte apropiată de inimă ţara şi când aud vorbindu-se româneşte pe stradă mă opresc tot timpul. Sau când mă uit la Olimpiadă tot timpul ţin cu România. Dacă este un meci de fotbal, nici nu mai spun că sunt cea mai mare fană, ţip la televizor şi mă enervez, aoleo!



The ONE: Te gândeşti să dezvolţi relaţii mai apropiate cu România?

I.L.: De asta am şi venit. Aş vrea să îmi cunosc ţara şi oamenii de aici, acum am împlinit treizeci de ani şi simt că e un moment de descoperire. În acelaşi timp cred că o să învăţ foarte mult despre mine. Sau poate descopăr nişte răspunsuri pe care le-am căutat de-a lungul timpului. Mi-ar plăcea să vin şi să organizez un concert cu Sean sau evenimente de caritate. Dar şi să petrec timp aici, să călătoresc prin ţară, să mănânc mâncare bună!



The ONE: Ce mâncare românească îţi place?

I.L.: Ciorba. Preferata mea e ciorba cu afumătură, aş dormi cu ea sub pat! Şi îi spun tot timpul bunicii să îmi facă, cu puţin leuştean şi ardei iute.



The ONE: Cum au fost zilele petrecute în România?

I.L.: Mi-a plăcut Bucureştiul, e un oraş frumos. Şi apoi am fost la Buzău, în satul de unde e bunica mea şi unde vine să stea vara. Toată experienţa aici, în România, a fost foarte emoţionantă. Când mergeam cu maşina prin Bucureşti, mă gândeam că, dacă nu ar fi plecat părinţii mei, poate aş fi trăit în Bucureşti şi acum aş fi avut o viaţă complet diferită. Vreau să mă întorc pe 27 noiembrie, o să am un mic turneu prin ţară ca DJ, o să mixez în cluburi din Bucureşti, Constanţa şi Braşov. Iar la primăvară aş vrea să vin cu Sean, să avem câteva concerte. Trebuie să vedem în ce loc, pentru că muzica noastră nu e deloc comercială, cred că ar veni genul de oameni care merg la concertele lui Leonard Cohen.



El a fost cu adevărat cea mai mare inspiraţie a mea. Şi el este tot din Montreal, cred că aveam vreo 7-8 ani când am ascultat muzica lui prima dată şi m-au impresionat versurile pentru că mie mi-a plăcut tot timpul foarte mult să citesc. Muzica lui chiar este story telling, de fapt spune o poveste în cântec. Asta a fost prima mea influenţă când am început să scriu. Şi e amuzant pentru că eu o cunosc pe fiica lui, Lorca Cohen.



Eu aveam în apartamentul din Paris toate discurile lui Leonard, în vinil şi CD-uri, şi de fiecare dată când ea venea la mine să bem un pahar de vin, le ascundeam! Mă gândeam să nu spună că sunt o nebună, că am un shrine pentru tatăl ei. Şi într-o seară vine şi îmi spune că are o surpriză pentru mine, că iubita tatălui ei avea un spectacol în Paris, într-un loc mic, cu puţine persoane, şi m-a invitat să mergem împreună. Ne-am aşezat, ne-am uitat la concert, iar la ultimul cântec, doamna a spus că vrea să îl invite pe Leonard pe scenă să cânte.



Când l-am văzut, am fost aşa de impresionată şi de intimidată, că mi-au dat lacrimile. Iar Lorca s-a uitat la mine şi mi-a zis: „Hmm, Irina, nu cumva eşti una dintre persoanele astea care sunt obsedate de tata? God! O să îi placă mult de tine, vino în backstage să vorbim cu el”. M-am dus în backstage, săracul om era relaxat, voia să-şi ia şi el o bere din frigider, iar eu mă tot uitam la el, eram aşa de emoţionată, şi am încercat să îi spun: „You are the reason why I started writing”. S-a uitat la mine, mi-a pus mâna pe umăr şi mi-a spus: „I am so sorry!”. Are şi umor! Şi asta o să rămână cu mine toată viaţa. Apoi am vorbit cu el vreo 20 de minune, ăsta era visul de copilărie. Am avut câteva momente în viaţa mea pe care tot timpul o să mi le amintesc, dar cu el a fost de departe cel mai special şi cel mai frumos.



    The ONE: Ai un stil de viaţă boem sau eşti mai degrabă organizată?

I.L.: Pot să spun cu mare certitudine boem! Am marea şansă să lucrez cu poate cei mai buni agenţi din lume, care îmi fac un program foarte detaliat şi riguros. Dar ei trag de mine, eu aşa sunt, puţin cu capul în nori. E un contrast, deoarece am crescut cu stilul de viaţă de la o şcoală de balet, extrem de rigid şi controlat, deoarece trebuie o disciplină enormissimă ca să faci dans profesionist. Făceam 5 ore de şcoală, 6 ore de practică pe zi, plus lecţiile seara şi mă trezeam apoi la 5 dimineaţa. Şi când m-am oprit din dansat, cred că poate a fost o rebeliune din partea mea să nu mai urmez acelaşi stil de viaţă. Însă nici acum nu am prea multă libertate. Călătoresc foarte mult, pot fi pe două-trei continente într-o săptămână, dar când ajungi la un job, trebuie să dai totul din tine, rezultatul trebuie să fie foarte bun.



The ONE: Crezi că, odată cu vârsta, o femeie se acceptă mai uşor cu bune şi cu rele?

I.L.: Da, pe măsură ce trec anii, mă simt tot mai confortabil cu mine. Mă cunosc mult mai bine, îmi ştiu calităţile şi defectele. And I love getting older! Dar multe fete din industria mea mint. Am prietene care, de cinci ani, au 25 de ani. E puţin bizar. Eu am împlinit 30 de ani şi mi se pare că intru într-o altă etapă din viaţa mea. Până acum a fost un timp de descoperire, de căutări, de nebunie, de călătorit, de experienţe. Acum mă gândesc poate să îmi fac o familie, aş vrea să am copii.



The ONE: Când te-ai lansat ca model ai avut vreodată momente de insecuritate, având în vedere că nu erai genul de frumuseţe clasică de pe podiumuri?

I.L.: Mi s-au spus tot felul de lucruri, m-am obişnuit. Multă lume poate chiar nu înţelege cum am avut succes ca model dacă se uită la mine - nu sunt frumuseţea aia ieşită din comun, am un look mai bizar, mai neconvenţional, dar am fost tot timpul eu însămi. Nu sunt femeia care adoră să se aranjeze în oglindă, chiar cred că frumuseţea şi charisma vin din interior, you can't fake them.



The ONE: Eşti preocupată de dietă, de ceea ce mănânci?

I.L.: Nu prea. Am avut şansa cu un metabolism hiperactiv. Dar fac yoga, asta îmi place foarte mult.



The ONE: Ce întrebare ţi-ai dori să îţi fi fost pusă în interviuri, dar nu ţi-a adresat-o nimeni?

I.L.: Nu sunt întrebată dacă toate realizările au meritat sacrificiile. Pentru că am renunţat la multe, am petrecut prea puţin timp cu familia mea, nu am făcut ceea ce fac adolescenţii normali, să merg la universitate, să am o viaţă mai aşezată.



The ONE: Şi merită?

I.L.: Nu merită pentru că îţi dai seama că cele mai mari bucurii le ai din chestiile simple şi astea sunt lucrurile importante.



Alegerile Irinei

Stil vestimentar

Rock şi boem. Tot timpul am fost inspirată de anii '60 – '70.



Piesele esenţiale

Pălăria. Cravatele. Şi tot timpul mi-au plăcut costumele, mi se par foarte şic şi în acelaşi timp foarte sexy.



Destinaţii de shopping

Magazine vintage, cum este What goes around comes around din New York, au rochii din anii '20, '40, '50, lucrate manual, cum nu mai există azi decât în haute couture.



Brand-uri preferate

Chanel, bineînţeles. Un sacou Chanel este atemporal, cum ai putut să îl porţi acum 20 de ani poţi să îl porţi şi peste 20 de ani. Apoi îmi place foarte mult Maison Martin Margiela, creaţiile şi conceptul. Şi Phillip Lim, cu care lucrez de ani de zile.



Produse de beauty

Folosesc produse cât mai naturale pentru îngrijirea pielii, îmi plac mult cele Dr. Hauschka. Iar secretul meu este The Concentrate La Mer, care e mai scump, dar regenerează în profunzime. Am văzut rezultate incredibile la mine, dar mai ales la mama. Pentru machiaj, este foarte bun fondul de ten Armani. Mai folosesc Touche Éclat de la Yves Saint Laurent şi rujurile Chanel.



Parfumul preferat

Eau de Merveilles de la Hermès.


Interview & Photos Source: The One

P.S. Va doresc tuturor un Craciun Fericit alaturi de cei draci si un An Nou plin de bucurii si impliniri!

1 comment: